Peste 200 de elevi din Taraclia au participat la tabăra de vară de limbă română în Iași. Aceștia spun că au rămas cu cunoștințe și emoții pozitive: „Acum înțeleg bine, mai bine” - VIDEO
Peste 200 de elevi din Taraclia au participat la tabăra de vară de limbă română în Iași. Aceștia spun că au rămas cu cunoștințe și emoții pozitive: „Acum înțeleg bine, mai bine” - VIDEO
Expoziția „Valentin Mândâcanu, omul potrivit la locul potrivit”, găzduită de Muzeul Național al Literaturii Române
Lupta sfântă pentru limba română și grafia latină a unit într-o credință și o speranță zeci de mii de oameni. În prim plan s-au aflat scriitorii și savanții, cei care în anii de ocupație sovietică au avut curajul să spună tranșant adevărul. Printre ei, distinsul lingvist, publicist și scriitor Valentin Mândâcanu, care a devenit celebru prin eseul revoluționar „Veșmântul ființei noastre”. Regretatul om de cultură a fost evocat la Muzeul Național al Literaturii Române prin expoziția „Valentin Mândâcanu, omul potrivit la locul potrivit”, consacrat aniversării a 95 de ani de la naștere.
Omagiu omului de cultură „Valentin Mândâcanu, la Muzeul Național al Literaturii Române
Lupta sfântă pentru limba română și grafia latină a unit într-o credință și o speranță zeci de mii de oameni. În prim plan s-au aflat scriitorii și savanții, cei care în anii de ocupație sovietică au avut curajul să spună tranșant adevărul. Printre ei, distinsul lingvist, publicist și scriitor Valentin Mândâcanu, care a devenit celebru prin eseul revoluționar „Veșmântul ființei noastre”. Regretatul om de cultură a fost evocat la Muzeul Național al Literaturii Române prin expoziția „Valentin Mândâcanu, omul potrivit la locul potrivit”, consacrat aniversării a 95 de ani de la naștere.
Ивона Пёрко — новый представитель Европейского союза в Республике Молдова
Новым представителем Европейского союза в Республике Молдова станет посол Ивона Пёрко, которая сменит Яниса Мажейкса. Об этом заявила заместитель председателя Европейской комиссии Кайя Каллас, Верховный представитель Европейского союза по иностранным делам и политике безопасности. Ивона Пёрко в настоящее время является послом ЕС в Сингапуре. Ранее, помимо прочего, она занимала должность руководителя отдела международных отношений Генерального […] Сообщение Ивона Пёрко — новый представитель Европейского союза в Республике Молдова появились сначала на RUPOR.
Moscova pune GPS pe străini: Moldovenii care muncesc în Rusia vor fi obligați să instaleze o aplicație mobilă petru a fi monitorizați
Începând cu 1 septembrie 2025, autoritățile ruse au implementat un sistem digital obligatoriu de monitorizare a migranților în Moscova și regiunea înconjurătoare. Aceștia trebuie să instaleze aplicația mobilă „Amina”, care colectează date biometrice și de geolocație, transmițându-le autorităților ruse pentru a asigura respectarea legislației migratorii.
Самые полезные осенние фрукты и овощи
Осень — самое витаминное время года. Какие осенние овощи и фрукты считаются самыми полезными?Из осенних даров природы самыми полезными оказались тыква, слива и груша. В тыкве содержится бета-каротин, дающий ей яркий цвет. Он оказывает благотворное влияние на зрение, кожу и здоровье слизистой. Витамин также способствует профилактике различных респираторных заболеваний. Овощ благотворно воздейст
Care sînt cele mai sănătoase fructe de toamnă
Toamna, organismul nostru are nevoie de mai multe vitamine pentru a se adapta la schimbările bruşte de temperatură.Pentru a asigura aportul zilnic necesar de fibre şi vitamine în această perioadă, trebuie să consumăm cît mai multe fructe de sezon. Nutriţioniştii au realizat un top al celor mai sănătoase fructe de toamnă, care ajută la menţinerea sănătăţii organismului.1. StruguriPrin c
China convoacă liderii aliați la summit de securitate în speranța de a contracara influența occidentală: Putin și Xi Jinping ar urma să discute despre Ucraina - VIDEO
China convoacă liderii aliați la summit de securitate în speranța de a contracara influența occidentală: Putin și Xi Jinping ar urma să discute despre Ucraina - VIDEO
Prognoza Meteo pentru Moldova: 1-7 Septembrie 2025
În următoarele zile, Republica Moldova va experimenta condiții meteo stabile, cu temperaturi ridicate și cer preponderent senin cu câteva perioade ...
Valeriu Pașa, despre vizita lui Ceban la Roma: „Ai toate șansele să te alegi cu sancțiuni mult mai dure”
Valeriu Pașa, despre vizita lui Ceban la Roma: „Ai toate șansele să te alegi cu sancțiuni mult mai dure”
Deconectări de lumină în prima zi de toamnă: Lista adreselor din țară care nu vor avea mâine curent electric
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Premier Energy anunţă că mâine, 1 septembrie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electric.
(live) Concert în capitală de Ziua Limbii Române: Cristofor Aldea Teodorovici, Natalia Barbu, Brio Sonores și alți artiști vor urca pe scena de pe strada pietonală „Eugen Doga”
Primăria Municipiului Chişinău invită cetățenii și oaspeții capitalei, astăzi, la un concert dedicat Zilei Naționale a Limbii Române. Potrivit programului, pe scena vor urca actori și artiști renumiți precum: Nicu Țurcanu, Cristina Scarlat, Brio Sonores, Cătălin Josan, Natalia Barbu, Maria Stoianov, Vitalie Dani și alții.
Liderul MAN efectuează o vizită la Roma
Liderul MAN, parte a Blocului electoral ALTERNATIVA, Ion Ceban efectuează o vizită în Italia. „Vă salut din Italia. Continuăm să muncim”, a spus politicianul. Ion Ceban a anunțat că, în următoarele zile, va avea mai multe întrevederi și va participa la evenimente.
Ion Ceban efectuează o vizită în Italia
Liderul MAN, parte a Blocului electoral ALTERNATIVA, Ion Ceban efectuează o vizită în Italia. „Vă..
Familia Gașper din Orhei: Când tradiția și inovația transformă agricultura într-un vis împlinit. Cu ajutorul tehnologiei moderne și a sprijinului UE, munca în câmp a devenit mai eficientă pentru Dan și cei trei fii ai săi - VIDEO

Donald Tusk: Nicio concesie făcută lui Putin nu va aduce siguranță Europei
Ultimele săptămâni ale războiului din Ucraina au dovedit că nicio concesie sau încercare de a negocia cu dictatorul rus Vladimir Putin nu garantează
Комиссар ЕС по сельскому хозяйству и продовольствию Кристоф Хансен посетит Молдову
Европейский комиссар по сельскому хозяйству Кристоф Хансен 1-2 сентября совершит рабочий визит в Республику Молдова, уделив особое внимание укреплению двусторонних отношений в области сельского хозяйства и развития сельских районов. Об этом сообщили в Делегации ЕС в РМ. Как передает Noi.md, ссылаясь на MOLDPRES, комиссар посетит сельскохозяйственные предприятия и ассоциации, производителей и э